Politistii mureseni au fost nevoiti sa infiinteze un birou special in cartierul Apalina, de la marginea orasului Reghin, unde locuiesc nu mai putin de 4.000 de rromi. Sediul Politiei a fost amenajat in casa unui localnic care a fost de acord sa inchirieze autoritatilor doua camere. In tiganie au fost detasati sase politisti, dintre care doi vorbitori de limba rromanes, care vor lucra in trei schimburi si vor patrula 24 de ore din 24 strazile din Apalina. Oamenii legii sustin ca, din punct de vedere infractional locuitorii acestui cartier marginas se indeletnicesc cu furturile de pe camp si deranjeaza des linistea publica cu certurile si bataile lor zgomotoase. Autoritatile muresene sustin ca ideea organizarii unui astfel de Birou in Apalina a venit ca urmare a unor evenimente inregistrate la inceputul lui septembrie 2006, cand in urma unei actiuni a politistilor, rromii au incercat sa se opuna actiunii oamenilor legii, care au fost astfel nevoiti sa intervina in forta. (A.D.)